- Mai lasă-mă, Doamne iartă-mă, cu aspiratorul ăla! Nu vezi că scriu? ...Dau mai târziu.
- Şi ce, Mama Dracului, scrii tu acolo atât de important?
- E pentru blog, scriu un text de...geaba. Hai, lasă-mă, te rog!
- Ce blog? Ce geaba? Mă, tu îţi baţi joc de mine?
- Poezii, proză, chestii, n-ai tu treabă, lasă-mă, acum!
- Nu te las deloc. Adică eu stau ca proasta şi vă gătesc, fac curat, calc, iar voi, creatorii lu’ peşte prăjit, vă daţi în bărci, în poezii, în texte, cu toate parafufele alea cu ifose literare. Te rog frumos să închizi imediat calculatorul, să arunci gunoiul, să dai cu aspiratorul, şi... şi... văd eu ce mai este de făcut. Auzi la el, blog!
- I-am promis lu’ Sache că scriu un text pe blog şi nu pot să renunţ, aşa că încetează, este inutil.
- Atunci să-ţi gătească Sache, să-ţi pună Sache masa, măcar e frumos Sache ăsta al tău? să ştiu şi eu dacă puteţi fi fericiţi împreună. Vă iubiţi sincer?
- Încetează, te rog. Mai bine m-ai ajuta, că n-am nicio idee despre ce să scriu. Ia şi citeşte ce am scris, până iau o bere din frigider .
-Vai, da! Creatorul, geniul literar al sectorului şase, are nevoie de inspiraţie şi întotdeauna o găseşte în frigider. Mă, dar eu ştiam că voi, ăştia de vă rupeţi în figuri pe site-uri literare, mai întâi de toate, pentru a crea opere memorabile, vă trebuie suferinţă, mă, chinuri, lună, stele... nu Stela Artois!
- Hai, ai citit ?
- Nu, dar uite cum facem. Cât timp citesc eu aici, tu faci ce ai de făcut, apoi discutăm şi despre blogii aştia, ok ?
- Şi dacă n-am chef? La naiba, mai slabeşte-mă!
- Dacă n-ai chef… păi dacă n-ai chef, îţi scot cablul de alimentare din priză şi plec cu el, asta fac eu dacă n-ai chef!
- Doamne Dumnezeule, eşti imposibilă…
- Taci şi fă ce ţi-am spus dacă nu vrei să-mi fac cordon la capot din cablul de alimentare.
.....
- Gata, ai citit?
- Da, am cam citit... ce frumos vă jucaţi voi aici !
- Draga mea, ai o problemă de raportare, asta e clar. Lasă-mă să public poemul şi apoi fac ce vrei tu.
- Nu, uite ce spune iubitul tău, Sache, că trebuie să scrieţi despre jumătăţile voastre. Dacă ignorăm faptul că tu câştigi pe lună cât eu într-o săptămână, putem considera că sunt jumătatea ta. Vreau să aud ce ai scris, hai, ţop, ţop, fuga şi adu-mi să citesc ce ai compus, poetule!
- Nu, lui nu i-am spus că eşti trei sferturi, dar ai mai putea să mă slăbeşti, nu crezi?
- Dacă mai citesc mult pe blog-ul ăsta, sigur îmi va pieri pofta de mâncare, hai, ascult!
- “Iubito, azi, de Paste/ îţi pun pe buzele cireşe/ sărut, arome de măceşe/ şi stele îţi atârn în plete”…
- Stooop!!! Ce-i asta? Îmi pui tu pe buze cireşe? Sărut? Arome? Care plete, mă, nenorocitule, că eu sunt tunsă recent. Te rog să modifici imediat!
- Draga mea, sunt versuri, eu te văd aşaaaa... ca pe o zână! Ia închide ochii şi încearcă să-ţi închipui…
- Nu-mi închipui nimic! Şi de ce să-mi închid ochii? Te pomeneşti că nu-ţi mai plac nici ochii mei. Ia să vad eu cui scrii tu poeme, care dintre marfuzele astea este tunsă scurt şi stă cu ochii închişi? Modifică imediat!
- “Iubito, azi, de Paste/ Spăl pe jos, arunc gunoiul/ Uite cum s-a dus noroiul/ Totu-i lună, fără pete”... e mai bine aşa?
- Vezi, mă, că poţi, vezi? Ai şi lună, eşti hărnicuţ! Da, aşa da! Treci la următoarea strofă, ţop, ţop!
- “E ziua noastră iar/ îţi dau în dar o floare/ şi-ţi cad în adorare/ în luna lui florar” ...cum îţi place?
- Păi bine, mă… păi bine, mă… ce-ar spune Sache dacă ar citi inepţia asta? Ă? Ce-ar spune? Că suntem nişte sărăntoci, nu? Păi o floare, mă, zgârcitule? Ce, nu ţi-am dat eu bani de buzunar? Acum zi şi tu, sincer, da’ sincer aşa, cum crezi că mă simt eu adorată doar o lună pe an? Tu vrei să mă umileşti în faţa ăstora? M-ai rănit, să ştii!
- Stai că modific pe loc, ciocârlia mea! Cum crezi ca suna aşa, uite… “în fiecare zi, de nu mai ştiu câţi ani/ îţi dau, iubito, câte-un braţ de flori/ îi ocolesc sau îi sfidez pe creditori/ doar ştii că nu mă uit la bani”!
- E, aşa mai merge! Măcar ştiu şi ăştia cu cine stau de vorbă, nu? Bravo, simt că mă iubeşti cu adevărat. Mai sunt strofe? Hai că abia m-am încălzit, spune-le!
- Doar una, ia spune-mi cum îţi suna asta... “Chiar dacă timpu-ţi va albi la tâmple/ iubirea mea îţi va-nflori în piept/ voi fi aici mereu, să te aştept/ orice ar fi să se întâmple”.
- Nu pot să cred! Tu vrei să mă desfiinţezi! Vrei să speli cu mine pe jos! Asta vrei!
- Corcoduşa mea, Doamne sfinte! Ce nu-ţi place?
- Cum ce? Cum adică ce? Păi ce vor spune ăştia când vor afla că albesc la tâmple? Îţi spun eu, se va trezi Sache să spună... Ia uite-o şi pe asta de o sută de ani, îngălata, nici măcar nu se sinchiseşte să se vopsească. Eşti crud şi nemilos! Şi te bănuiesc că mă descrii în halul ăsta din simplul motiv că te iubeşti cu vreuna de pe blog. Uite, mi-au dat şi lacrimile... Doamne, nu te ştiam în stare de atâta cruzime!
- Uite, deja am modificat-o... “Eu te iubesc, tu mă iubeşti/ Şi peste ani şi ani să ştii/ Tot mai frumoasă îmi vei fi/ pentru că tu întinereşti”!
- Vezi? Ai vrut să mă necăjeşti, aşa-i? Hai, spune-mi că ai dorit să mă necăjeşti, cocoşelul meu!
- E, doar stii cât te iubesc, pufarina mea mică, normal că asta am vrut!
- Bun, atunci du-te şi spală vasele. Mă simt obosită, ma duc să mă întind puţin... Aaa, şi spune-i lui Sache că-l pup!