Am lipsit un pic, am fugit un pic, am rămas un pic, am râs un pic, m-am jucat un pic, m-am îndrăgostit un pic şi am renunţat un pic la “înţelepciune”.
Îmi place “un pic”, nu te obligă… ca alte cuvinte.
N-am mai amestecat cuvinte şi situaţii de o lungă perioadă de timp,cu toate că zilnic sunt tot pe aici. De ce? Pentru că nu-mi mai arde.
Aş putea să scriu despre efectele excesului de sarmale sau ceva în genu' “ochii care nu se văd se uită”. Ar fi atât de frumos, nu? Dar n-am s-o fac. Am împlinit un an şi un pic de prestaţii, mai bune sau mai proaste, pe blogger.com şi tot degeaba.
Acum o ard egoist, mă zbat pentru mine, departe de rafinametul cu care eram obişnuit în clasicul meu colectiv. Dacă încep şi cu texte de genu “Ahh, ce greu îmi este!” m-aş potrivii de mare excepţie în peisajul idilic ce mă înconjoară.
Incă mi se mai face dor din când în când de vremurile trecute, da’-mi trece repede. Redevin normal, începutul este de senzatie d’aia acută, dar firească, de “wa’eva”.
Nu ştiu ce-i mai ciudat, că oamenii sunt la fel peste tot sau că unele lucruri nu se schimbă niciodată.
January 5, 2010 at 10:50 AM
mie mi se pare ciudata tendinta noastra de a deveni "la fel" ca restul... poate plafonare iti suna mai comun!
January 5, 2010 at 3:48 PM
Este în natura noastră să dorim să ne adaptăm şi să ne integrăm într-un anumit colectiv atunci când avem de-a face cu el în fiecare zi, iar această dorinţă ne face să renunţăm sau să adoptăm anumite caracteristici ale acelui grup. Plafonarea intervine involuntar atunci când te integrezi într-un colectiv cu un nivel de cunoştiinţe mai scăzut ca al tău iar nevoia de a-ţi dezvolta intelectul dispare. Nu cred că poţi să-ţi impui dorinţa de a te plafona şi a ajunge la un stil de viaţa monoton repetând aceeasi rutina. Este vorba de caractere, de modul în care persoanele respective reacţionează când întâmpină o problemă şi tendiinţa de a scăpa de responsabilitaţi aruncându-le pe umerii altora. N-am habar dacă o fac conştient sau nu, probabil a devenit un reflex dar nu am mai văzut de foarte mult timp o persoană care a gresit şi şi-a asumat imediat si pe deplin responsabilitatea pentru acea greşeală, pe când în cazul unei reuşite altfel stă treaba, ba chiar îşi atribuie din succesul altora. Dar sunt conştient de lucrurile astea de ceva vreme, şi în şcoala primară am observat că există tendinţa de a fugii de responsabilităţi (şi eu am făcut asta,să nu credeţi că sunt ipocrit), după cum am spus, cred că este în natura noastră să facem asta. Bănuiesc că este vorba de instinctul de autoconservare care ne împinge să acţionam în favoarea propriilor interese din dorinţa de a nu ne face rău, nu neapărat fizic ci şi moral, chiar dacă asta implică, uneori, să „călcăm pe cadavre”.
Dar nu este cazul meu.Nu la asta m-am referit în textul de mai sus.Nu vreau să fiu modest când vine vorba de prieteni, pot să mă mândresc cu anturajul din care fac parte. Pot să mă declar norocos că am reuşit să ţin aproape persoane inteligente cu care pot să port discuţii decente şi pe care mă pot baza ,de fiecare dată, fară să mai trebuiască să mă gândesc că nu or să-şi dea silinţa să mă ajute când sunt capabili să o facă atunci când am nevoie de ei. Nu am fost dezamăgit niciodată de ei.
Prin fraza: „Nu ştiu ce-i mai ciudat, că oamenii sunt la fel peste tot sau că unele lucruri nu se schimbă niciodată.” am făcut aluzie strict la propria persoană, o adaptare a proverbului : “lupul işi schimbă părul, dar năravul ba” . Am încercat să spun că nu pot să-mi schimb principiile pe care funcţionez oricât de mult mi-aş dorii să fac asta uneori, iar ele nu prea mă ajută in noul peisaj.
January 5, 2010 at 7:55 PM
Hei :D
Imi place ideea ta cu "un pic"... Pana la urma oricine are parte de un pic din...tot.
:)
January 11, 2010 at 5:06 PM
''Nu ştiu ce-i mai ciudat, că oamenii sunt la fel peste tot sau că unele lucruri nu se schimbă niciodată.''
:) E ciudat că totul pare la fel însă dacă priveşti în urmă totul pare schimbat..părerea mea.
January 16, 2010 at 10:50 AM
Cineva a uitat sa mai scrie pe blog "un pic" cu toate ca i s-a oferit pana si subiectul de discutie!!!!
January 24, 2010 at 10:33 AM
Lenes...lenes...iar m-ai aburit ca scrii si iar am intrat de dimineata ca proasta sa vad ce a mai scris sensey :| durerea a fost mare...NIMIC! sunt dezamagita de tine sensey...you will never defeat your master!!!